Povestile noastre

Home » Povestile noastre

Tură pe Cheile Carașului

Ce poți face într-o duminică în care toamna se arată caldă și pădurea este încântătoare prin cromatica sa de mijloc de noiembrie?
O tură pe Cheile Carașului – acesta a fost răspunsul nostru.

Curios cum s-a desfășurat tura?

A fost cu mult chef de joacă, fiind o tură lejeră și accesibilă inclusiv copiilor sau celor care și-au propus de curând să facă cunoștință cu muntele.
Am pornit drumeția intrând în chei din comuna Carașova, urmând poteca ce șerpuiește prin pădure, de-a lungul râului Caraș. Aflați în Munții Aninei, mai exact în Parcul Național Semenic-Cheile Carașului, pofta de joacă ne-a fost stârnită și de peșterile pe care știam că vom avea posibilitatea să le explorăm pe parcursul turei.

Cu mic, cu mare, în șir indian, ne-am lăsat bucurați de peisajul specific cheilor, de pereții înalți de stâncă, de râul limpede, de iedera și mușchii ce îmbrăcau în verde atât pietrele cât și copacii, de aerul curat, dar nu în ultimul rând de compania oamenilor faini.

Te întrebi câți oameni faini am reușit să ne reunim în tura aceasta?
Ta naaa!

Cei mai înfocați exploratori au fost copiii!

Cheile s-au dovedit a fi locul prielnic pentru o ieșire în familie, mărturie fiind zâmbetele tuturor membrilor ei.

Prima peșteră care ne-a ieșit în cale a fost Peștera Văleagă, la care am urcat cu toții, făcând un soi de antrenament pentru Peștera Liliecilor care avea să urmeze.

Un chef teribil de joacă ne-au oferit cele două punți care traversează râul. Provocare pentru unii, simple exerciții de echilibristică pentru alții, poienița punțior a fost motiv de amuzament pentru toată lumea.

Sau varianta pentru avansați.

Odată traversat râul, aerul s-a dovedit a fi și mai tare încărcat de energii ale copilăriei, cheful de joacă intensificându-se.

Canionul, locul unde cheile se îngustează, ne-a îmbiat la și mai multe poze, dar a fost și punctul în care am făcut cale întoarsă, pentru a ne da timp să explorăm, în cele din urmă, Peștera Liliecilor.

Vizita la Peștera Liliecilor a fost opțională. O parte dintre noi am traversat printr-un exercițiu de echilibru râul și cu entuziasm maxim ne-am cățărat până la întunecosul imperiu al șoriceilor înaripați. Alții am socotit că nu este cuviincios să mergem fără cadou într-o asemenea vizită la înălțime (la propriu) și am așteptat impresiile aventuroșilor în poieniță.

Înainte de lăsarea serii am părăsit magia cheilor, îmbogățiți cu experiențe și amintiri frumoase, însoțite de planuri pentru următoarea aventură.

Câteva cuvinte despre tura pe Cheile Carașului

Noi și natura- parteneriat vital

Prinși în mijlocul vârtejului citadin, al grijilor, apăsați de spațiul închis în care ne petrecem cea mai mare parte a timpului, ne dăm voie din când în când să facem o escapadă în Natură. O privim ca pe un entertainer care are datoria să ne scoată din cotidian, să ne binedispună, să refacă cu rapiditate energia pierdută, să vindece. Relația însă este cu totul alta: ființa umană face parte din natură, este componentă a acesteia.
Observăm tot mai des faptul că individul se îndepărtează de condiția sa firească, iese din propria natură, creându-se astfel un dezechilibru interior. Natura își continuă foarte bine existența și fără oameni, poate chiar mai bine, însă noi fără ea, ar fi dureros să ne imaginăm și…probabil imposibil de trăit. Devenind element exterior naturii, individul denaturează creația originală, sabotându-și identitatea. Unii dintre noi suntem conștienți de acest lucru și facem tot posibilul să trăim în comuniune cu Natura. Alții, reînvățăm să o facem, iar… în fine, o mare parte dintre noi am uitat cu totul cine suntem și de unde venim, preferând mediul artificial, comod, dar… parșiv.
Erwan Le Corre face diferența clară între a fi în natură și a fi cu adevărat în natură, conectat la toate elementele componente ale acesteia: sol, pietre, la vânt și ploaie, sunete și mirosuri.
– „Being in nature and immersing yourself in it aren’t the same.” –
Conexiunea cu natura presupune o activitate extrem de complexă a corpului. Este necesară contribuția tuturor simțurilor, pentru o experiență autentică, însă activitatea fizică depășește nivelul corpului. Ea lucrează cu mintea fiecăruia, schimbă atitudini și percepții, stări de spirit și te conduce către ceea ce ești cu adevărat: o componentă vie a mediului înconjurător.
– „Immersion in nature demands that you connect to it at a much deeper level. It demands that you are present, mindful, with all your senses, all your attention, all your heart and spirit even.” –
Prezența noastră în natură trebuie să fie una activă cu adevărat, cam… în aceeași măsură în care ne-ar cere acest lucru un prieten. Politețea este redusă la zero dacă treci cu privirea prin cel care ți se destăinuie. La fel este și în natură: fie ești cu totul conectat, fie vei aduce injurii mediului, dar în cea mai mare măsură ție personal, pierzând cel mai prețios dar: acela de a fi tu însuți.
– „This isn’t training, it’s just movement, it’s just life. It’s being true to my nature. It’s the Natural Movement lifestyle.” –
Ce-ar fi să adoptăm acest stil de viață care ne-a fost oferit încă de la începutul existenței noastre și să ne lăsăm mai des loviți de asprimea vântului, să ascultăm mai atent cântecul păsărilor, să tragem aer în plămâni mai profund, pentru că toate acestea sunt pentru noi o necesitate pentru a fi compleți, ne întregesc.
(Fragmente din viitoarea carte a lui Erwan Le Corre – The Environmental Principle)